sâmbătă, 15 ianuarie 2011

"Sarbatorile de iarna pe vremea parintilor si bunicilor"-studiu comparativ de dr Georgeta Adam in proiectul european " Elderly Memories"




Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România -Ariadna a participat in ultimul an la proiectul " Elderly Memories" in cadrul unui proiect european coordonat de o organizatie din Spania. Asociatia Ariadna a realizat in cadrul proiectului un studiu comparativ intitulat "Sărbători de iarnă pe vremea părinţilor şi bunicilor"-,,Winter celebrations at the time of our parents and grand-parents’’ pe care il prezentam mai jos.



In perioada 20 noiembrie-20 decembrie 2010 în Romania au fost chestionate 151 de persoane: 91 din categoria de varsta 15-30 de ani si 60 din categoria de varsta de 70 de ani si peste aceasta varsta. Se observa o participare mai larga a tinerilor in cadrul anchetei.
Din totalul repondentilor 110 sunt de genul feminin si 41 de gen masculin. Se constată asadar o prezenţă mai larga a femeilor la ancheta. La alegerea subiectilor am avut in vedere persoane cu studii superioare, medii şi elementare. Nici unul dintre cei chestionaţi nu are mai puţin de 7 clase elementare.

Exprimand in procente, din totalul de 151 (100%), 110(72,8%) sunt femei , iar 41 (27,15%) sunt barbati, 91 sunt tineri (60,26%), iar 60 (39,73%) sunt adulti peste 70 de ani, 80 persoane sunt din mediul rural (52,98%), iar 71 persoane (47,01%) sunt din mediul urban.
Chestionarul a fost aplicat în Bucureşti (38 repondenti, 25,16%, 28 femei, 10 barbati, 4 tineri, 34 adulti peste 70 de ani), Sibiu (42, 28 femei, 14 barbati, 42 tineri, 27,81%), Constanta (40, 31 femei, 9 barbati, 29 tineri, 11 adulti peste 70 de ani, 26,49%) si Ploieşti (31, 23 femei, 8 barbati, 16 tineri, 15 adulti peste 7a de ani, 20,52%).
Realizatorii chestionarelor si ai rapoartelor zonale au fost: 4 studenti, 2 de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Limba si Literatura Engleza (lector univ. dr. Gabriela Nistor) si 2 de la Facultatea de Jurnalism a Universitatii „Ovidius” din Constanta (conf. univ. dr. Aurelia Lapuşan); prof. Grigore Agripina, Ploiesti; jurnalista Mihaela Constantin, Radio Romania, 68 ani; jurnalista Sofia Sincan, 70 de ani, Radio Romania, Rodica Anghel, PH.D., Bucureşti, Consiliul National al Audiovizualului, 50 ani, Ioan Adam, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, PH.D., 64 ani.
Traducere in engleza: Gabriela Nistor, PH.D., lector univ., Univ. „Lucian Blaga” din Sibiu, Robert Adam, PH.D., staff Ariadna, Rodica Anghel, PH.D.
Coordonator ancheta si raport final: Georgeta Adam, PH.D.
Datorita „originilor” repondentilor consideram ca aria de desfasurare a chestionarului este nationala, deoarece referirile cu privire la sarbatorile petrecute in oras vizeaza orasele Bucuresti, Ploiesti, Sibiu, Constanta, Brad, dar zonele rurale sunt diferite: din Muntenia sunt prezentate aspecte din judeţele Arges, Buzau, Ilfov, Ialomita şi Prahova, din Moldova, zona de Sud, judeţele Galati si Vaslui (Barlad), Dobrogea, Transilvania (Marginimea Sibiului, zona Carpaţilor Apuseni şi a Carpaţilor meridionali .

************
1. Decoraţii
************

In privinta decoratiilor din case, se observa deosebirea dintre trecut si prezent, dintre oraşe şi sate. În general se poate constata impunerea progresivă a unor norme şi obiceiuri specifice epocii moderne. De exemplu, bradul de Crăciun, inexistent în România până la începutul secolului XX, este acum omniprezent. Totuşi, unele persoane din categoria celor care depăşesc 70 de ani, menţionează că până în anii ’50 brazii nu constituiau la sat un element decorativ în case, sătenii preferând crenguţele de brad, cu care ornau tocurile uşilor şi porţile. La oraş, la mijlocul anilor ’50, au început să fie instalaţi în pieţele centrale brazi de Anul Nou, sub impulsul autorităţilor comuniste care sărbătoreau atunci venirea lui Moş Gerilă (Dez Moroz) de inspiraţie sovietică.Acesta venea cu o sanie trasă de doi cerbi, nu de reni, şi intra în case prin hornul sobei. Dar, sfidând tacit ordinele, populaţia a împodobit brazii la Crăciun (25 decembrie), sărbătoare religioasă foarte importantă la români. Unele persoane vârstnice isi amintesc ornarea caselor cu brazi impodobiti, in zonele cu brazi, cu stelute confectionate din staniol, lanţuri din hartie colorata, obiecte facute de copii, lumanarele, obiecte de artizanat, artificii. În Moldova, dar nu numai, în brad se punea şi basica porcului, umflata. In unele sate nu erau decoratii pe ulite, nu era lumina electrica. Geamurile erau luminate cu lumanari, fiind ornate cu brazi mici sau cu crengute verzi. In unele sate se aprindeau felinare la porti, in altele (din Arges, România meridională), stalpii portilor erau ornati cu cetina de brad, impodobita cu panglici colorate si beteala argintie. Cei varstnici isi amintesc ca in orase era un brad ornat cu hartie colorata, avand in varf o stea mare, asezat intr-un loc central. O doamna pastreaza in amintire ca la oras, baietii purtau in piept sau la caciula, o crenguta de brad, marginita de tricolorul românesc.
In mediul rural, în zona submontană, în Poiana Campina, Prahova, consemnam raspunsul jurnalistului M.B. (peste 70 de ani) pentru autenticitatea trairilor şi acuitatea amintirilor. Conform acestuia, localnicii puneau „ghirlande din crenguţe de brad, afară, dar şi în interiorul casei, fixate pe galeriile care susţineau perdelele. Plus bradul, în interior. Străzile nu erau decorate, dar, dacă zăpada era mare, se făcea pârtie lată, cu plugul Primăriei.”
Scriitorul N. G., octogenar si bucurestean, autor al unor romane cu tenta memorialistica extrem de apreciate in Romania, a raspuns chestionarului nostru si la acest punct precizeaza un element esential: „Inaintea oricarei decorari, sarbatorile de iarna erau prefatate de o curatenie generala, inceputa in casa si terminata in poarta curtii. Decorarea era simpla: 1. pomul de iarna cu daruri pentru copii si 2. smocuri de vâsc (asezat de regula in preajma Anului Nou - considerat ca aduce noroc).”
Standardizarea decoraţiilor e vizibilă în cazul răspunsurilor celor tineri. În privinta decoratiilor din casa, ei amintesc doar fundite si globulete de sticlă, toti menţionând, ca primă decoratie acasă, bradul impodobit în camera mare, iar in celelalte încăperi, crenguţe de brad. Caz de sincretism al obiceiurilor, brazii de Crăciun au acum instalatii electrice, cu becuri in multe culori, coronite, globuri colorate, fundite, lumanari decorative, ciorapii lui Mos Niculae în care se pun cadourile, vâsc aducator de noroc, beteala, ghirlande, fulgi de nea, decupati si lipiti şi pe geamuri. In sate, sunt amintite mai putine decoratii pe strazi: instalatii suspendate pe stalpi sau din loc in loc, cate o instalatie electrica, multicolora, pe cladiri. Sunt prezenti si brazii impodobiti cu ghirlande, in zonele cu brazi. Orasele sunt mai animate si mai impodobite. Pe strazi sunt instalatii electrice si ornamente viu colorate. Sunt multi brazi impodobiti, cu instalatii electrice, ghirlande, parcuri si magazine frumos decorate. De la Sfantul Nicolae si pana la Boboteaza este deschis Oraselul copiilor, care ofera multe distractii, iar Tramvaiul copiilor ii plimba pe cei mici gratis. In pieţe, artiştii prezintă momente artistice, interpretează colinde, au loc focuri de artificii, iar în biserici se oficiază slujbe extraordinare.

************************************************************
2. Cele mai importante evenimente ale sărbătorilor de iarnă
************************************************************




Calendarul sărbătorilor de iarnă la români e marcat de evenimente şi practici religioase şi de obiceiuri laice precum: Sfantul Nicolae (6 decembrie), Postul Craciunului, Spovedania, Impartasania, Ignatul, Colindatul, Craciunul, Steaua, Revelionul, Colindatul de Anul Nou (Plugusorul), urarea cu Sorcova, Boboteaza (6 ianuarie). Judecând după răspunsurile primite, locurile fruntase le ocupa: Craciunul, Anul Nou, Boboteaza.
Cei tineri enumera: Sfantul Nicolae, Ignatul (taierea porcului la 20 decembrie), obicei cu origine tracică, Craciunul, Revelionul, Anul Nou, mersul cu ,,Buna dimineata la Moş Ajun”, impodobitul bradutului, Plugusorul, mersul la colindat si primirea colindatorilor, cina in familie, reunirea familiei, vacanta de iarna, distractia cu prietenii, Boboteaza. De o deosebită consideraţie se bucură printre tineri Sfantul Stefan, Sfanta Filofteia, Sfantul Vasile, Sfântul Ion (7 ianuarie). Unele sarbatori sunt importante pentru cei care au in familie persoane care poarta numele acelor sfinti. Pentru cei mai multi tineri, Craciunul ocupa primul loc intre sarbatorile de iarna. După eclipsa ateist-comunistă, sentimentul religios cunoaşte o vizibilă recrudescenţă printre tineri şi nu numai. Ambele categorii de vârstă apreciază în mod deosebit aspectul religios al sărbatorii. Sărbătorile de iarnă sunt prilejuri de întâlniri ale membrilor familiei cu rudele, finii, naşii, prietenii sau vecinii. Aceste întâlniri au loc la biserică, la slujbele religioase, dar şi în familii, la părinţi, bunici. Unii dintre cei chestionaţi amintesc şi de întâlnirile de pe uliţele satului sau din faţa Primariei.
Iată o ierarhizare a momentelor acestor sărbători de iarnă în amintirile jurnalistului M. B., de peste 70 de ani, sărbători petrecute în localitatea premontană Poiana Câmpina, judetul Prahova:
I. Crăciunul:
1. Tăiatul şi „ preparatul ” porcului crescut în ograda proprie
2. Ziua în care se coceau cozonacii
3. Împodobirea bradului
4. „Popa cu Crăciunul” (preotul satului trecea pe la casele oamenilor purtând icoana reprezentând naşterea Mântuitorului. Datina cerea ca gospodarii să o întâmpine cu smerenie, dar stând pe pat.)
5. Colindele
6. Cadourile
II. Sfântul Nicolae (6 decembrie)
Lustruirea ghetuţelor şi pantofilor şi „controlul” cadourilor, în dimineaţa următoare.
III. Revelionul
Membrii cetelor de urători îşi procurau clopoţei, mulţi, înşiraţi pe o cureluşă din piele, dar şi un clopot mare, „ acioaia”, pe care-l folosea doar „ urătorul”, purtătorul de mesaj al grupului. Urma confecţionarea tobelor, din cercurile unor foste site mari, care se acopereau cu pielea uscată şi bine întinsă a mieilor sacrificaţi de Sf. Paşti, împletirea bicelor şi a „ sfârcurilor”. Apoi, fireşte, mersul cu „Pluguşorul” , exclusiv pe la casele cunoscuţilor.”
La polul opus, romancierul octogenar N.G. din Bucuresti mentioneaza caracterul laic al sarbatorii Craciunului: „Craciunul avea, fireste, o semnificatie religioasa, dar laicul predomina in desfasurarea sarbatorilor. Mai in toate curtile din jur se taia cate un porc. Sacrificarea lui era urmata de o pregatire minutioasa: la afumatoare se odineau muschiuletii, slana si carnatii, iar in garnitze alte carnuri - prajite in prealabil (care zaceau in untura pana tarziu, in primavara)”.

*********************************************
3. Unde obişnuiau să se întâlnească oamenii?
*********************************************

Românul este o fiinţă sociabilă şi ospitalieră. Mărturiile călătorilor străini în Principatele Române de acum 500 de ani, dar şi cele recente, confirmă această concluzie. În perioada sărbătorilor de iarnă, românii preferau/preferă întâlnirile în grup restrâns, familial. Crăciunul era/este încă o sărbătoare de interior. Memoria exactă a ritualurilor o mai păstrează şi subiecţii tineri, deşi tradiţiile sunt în decadenţă, îndeosebi la oraş. Odinioară, tradiţiile erau respectate cu stricteţe. Consemnăm în aceată ordine de idei raspunsul complet al jurnalistului M. B. de peste 70 de ani: „Oamenii obişnuiau să se întâlnească în casele proprii, făcându-şi vizite unii altora, mai ales la prînz. Nu intrau în seară decât arareori. De regulă, petrecerile se spărgeau cam pe la orele 19,00 – 20,00. In ziua de Crăciun nu se făceau vizite, la tradiţionala «masă festivă» nu participau decât «ai casei», părinţi şi copii. Socrii, dacă erau în viaţă, petreceau împreună cu ei. În sat erau şase cârciumi. De sărbători erau inchise toate, nimeni nu le călca pragul, n-aveau clienţi până dincolo de Bobotează (6 ianuarie). O singură crâşmă se deschidea a doua zi după Revelion, acolo se adunau şi jucau pe mize mici împătimiţii biliardului. La cele două biserici, de regulă, intrau mai mult femeile bătrâne şi copiii, care-şi lasau săniile pe treptele de afară.”
Acelasi accent pe petrecerea sărbătorilor în casă, cu familia si cei dragi, îl pune şi repondentul nostru de 82 de ani, scriitorul N.G. din Bucuresti, născut într-o familie burgheză înstărită: „Petrecerile se faceau in familie. Nu mi-amintesc sa fi plecat vreodata la restaurant. Statea omul la casa lui, bucuros de oaspeti. La noi se adunau rudele apropiate (unchi, matusi, veri si verisoare), precum si toti finii, nu putini la numar. Sarbatorile sudau relatiile de familie si nu o data cel cazut in nevoi era scos la iveală (săltat deasupra necazurilor – n.n.) si sprijinit (cu timpul, copiii, ajunsi mari, mosteneau aceste raporturi). Pe odrasle ne bagau intr-o camera separata, unde, dupa ce luam masa, ne zbenguiam pe cont propriu, fericiti c-am scapat de parinti (si viceversa). Bune gazde, eram la randul nostru oaspeti, mergand la nasi, la fratii si surorile parintilor. In cele trei zile de Craciun, iar apoi de Revelion, era un continuu du-te-vino. Daruri se faceau copiilor. (Doar de Anul Nou finii aduceau nasilor cate un curcan, legat la gat cu o panglica.)”.
Modificări vizibile de comportament se înregistrează în cazul tinerilor. Chiar dacă unii repondenţi menţionează participarea la slujba religioasă de Crăciun din biserici, majoritatea spun că şi-au petrecut Crăciunul, Anul Nou la naşi, bunici, acasă şi îndeosebi la club/bar, în casa unor prieteni din aceeaşi generaţie.

************
4. Deplasări
************
Deplasarile se faceau in aceeasi localitate sau in localitati apropiate pentru sarbatoarea Craciunului sau pentru sarbatorirea celor care purtau numele sfintilor din aceasta perioada. Numeroşi sunt cei care participă la petrecerile organizate de Sfântul Ion (7 ianuarie), dat fiind faptul că circa 2.000.000 de români poartă numele de Ion sau diferite derivate ale acestuia: Ioana, Ionel, Nelu, Ioaneta, Ioanete. Pentru ei televiziunile organizează spectacole speciale. O doamna isi aminteste cu emotie de deplasarile din zilele de 2 si 3 ianuarie, la parinti, bunici, rude, cu sania impodobita, trasa de armasarul care purta colier de zurgălăi la gât.
Cei tineri consemnează deplasările pentru mai multe zile, de la oras la sat, la bunici. Unii fac în aceşti ultimi ani deplasări în staţiunile montane, la pensiuni rurale, la mânăstiri, dar şi în străinătate (Austria, Bulgaria, Grecia, Spania).

*************
5. Mâncăruri
************

In privinta mancarurilor, sarmalele cu carne de porc, in foi de varza murata, ocupa primul loc. Pentru zona Arges se precizeaza : cu costita deasupra. In zona Moldovei de Sud, se fac si sarmale in foi de vita. De obicei, sarmalele se mananca cu mamaliguta. Se pare ca traditiile culinare s-au pastrat bine in timp. Se mai consemneaza: ciorba de porc, acrita cu zeama de varza sau bors, ciorbe si supe cu carne de pasare (gaina, curcan), ciorba de perisoare, ciorbita de burta, piftie de porc (in aspic, numite popular răcituri), carnati prajiti sau fripti pe jeratec, toba, caltabos, lebar, friptura de porc cu muraturi, tochitura cu mamaliga, carnati afumati, slanina afumata, mancare din ciolan afumat si prune uscate, sloi (muschiulet afumat, prajit, pus in oala de pamant si acoperit cu untura), carnati afumati, prajiti in tigaie cu oua batute, amestec in care membrii familiei intingeau cu mamaliga, friptura la cuptor, la gratar, jumari, sorici, drob de porc, salata de bœuf (intrată în repertoriul culinar românesc după 1945, când populara revistă „Realitatea ilustrată” a prezentat câteva reţete de preparare), babic, ghiuden, (cârnat uscat foarte condimentat, din carne de oaie şi vită, care seamănă oarecum cu ibericul chorizo), branza, friptura din carne de porc, la tava sau la gratar, dar si friptura din carne de pasare (gaina, curcan), asortate cu castraveţi muraţi, varză murată, gogonele (tomate mici şi verzi) murate, băbăşcuţe (pepeni mici) murate.
Se bea ţuică fiartă („dreasă” cu foi de dafin şi piper), vin roşu, oferta românească în acest domeniu fiind excepţională.
In privinta dulciurilor, vârstnicii consemneaza: cozonac cu nuca si stafide sau rahat, cornulete (cu marmelada), prajitura cu „jolfa” (adică cu seminţe de cânepă), turta dulce, placinta cu branza sau cu dovleac, gogosi cu ravase (=minciunele) si bani, fursecuri, covrigi mari, cu ou, polonezi (covrigei din aluat de cozonac), checuri, painea studentilor (un fel de pandispan cu nuca multa), sarailii, baclavale, îndeosebi în Dobrogea, peltea de gutui cu nuci. Născut în Transilvania,. scriitorul septuagenar I.B. consemneaza printre delicatesele rurale aşa-numitele pupuri (lipii) cu varza, branza, ceapa etc. În Moldova ţărăncile miloase împărţeau de Crăciun nişte turte, numite Scutecele Domnului, care erau înmuiate în apă îndulcită cu zahăr ori erau unse cu miere şi presărate cu miez de nucă.
Din posibila enciclopedie a mancarurilor, dulciurilor si bauturilor dedicate sarbatorilor de iarna din Romania, zona Prahova, Poiana Campina, consemnam iarăşi, mentiunile jurnalistului M. B. decupate din amintirile propriei copilarii: „Mâncăruri tradiţionale pentru mesele sărbătorilor de iarnă: şorici de porc rumenit la foc de paie, slăninuţele subţiri de pe burta porcului fierte ori în zeamă de varză acră ori în apă cu oţet din mere, cu piper, sare şi foi de dafin. Apoi jumările «puţin coapte şi crocante» ( culoare aurie spre maronie), leber, caltaboşi, tobă, sărmăluţe în foi de varză, cârnaţi puţin afumaţi, pomana porcului, fripturi de porc, piftie de porc, piftie de cocoşi, potroace. Cu excepţia curcanului, din superstiţie, erau prohibite carnea de raţă, gâscă, vânatul şi chiar iepurii «de casă». Salate diverse. Dulciuri/ Deserturi: cozonaci cu mac, cu nuca groasă de un deget, cornuleţe umplute cu rahat ori cu magiun de casă, saleuri, biscuiţi din osânză (ca să reziste mai mult timp şi să-şi păstreze frăgezimea), plăcinţele (cu mere, cu brânză, cu carne), compoturi din prune lojnite [adică lăsate în prealabil la uscare pe o împletitură de nuiele numită lojniţă], pere, mere şi gutui aduse din pivniţă ori aflătoare pe pervazul ferestrelor, struguri păstraţi pe fân, în podul casei, pepeni verzi, păstraţi la rece în bandaje gipsate, covrigi din cocă de cozonac, covrigi obişnuiţi. Portocale, rareori. Băuturi: un fel de liqueur de chimen şi limonade făcute în casă, pentru copii şi ţuică ( din prune, ori din mere) şi vin (cumpărate) pentru adulţi. Plus sifoane, din sticlă groasă, cu robinet sistem pompă, care se umpleau la cârciumi”.
O pată de culoare din Bucureştii de altadată aparţine scriitorului octogenar N.G. care isi aminteste cu bucurie vraja sarbatorilor din copilarie: „Peste tot aceleasi mancaruri traditionale (ma refer la lumea negustorilor). La o canutza de tuica fiarta (cu piper măcinat si-o boaba de piper), sorici, toba, leber si caltabosi, rasfatati si ei cu un pahar-doua de vin. Apoi piftie, sarmale cu mamaliguta, friptura asortata cu muraturi, fiecare dupa gust si, mai ales, cat il ducea burdihanul. Pare cam mult, dar lung era si timpul de care dispuneam, ca masa incepea la pranz si se ridica, tarziu, in noapte. Dulciurile erau dominate de cozonacul bine garnisit cu nuca si stafide; printre ele: placintele cu branza si mere, kecul, tortul. La sfarsitul bairamului, pe masa se aflau fructe si branzeturi, la care apelau in special barbatii, pentru a intretine «cursa vinului». Si tot acestui scriitor îi apartine menţionarea unei traditii uitate: „Un obicei pierdut: batutul alvitzei (nici n-am mai vazut-o in comertz)”. (Alviţa este o variantă românească a halvalei turceşti, care conţine în plus miez de nucă, alune de pădure ş.a., amestecul fiind presat între două foi de aluat. Scriitorul Ioan Adam îşi aminteşte că obiceiul persista în cartierele periferice ale Bucureştilor din anii’60. Bucăţile de alviţă, care conţineau uneori o monedă de1 leu sau de 5 lei din perioada comunistă sau monede de argint din perioada interbelică, erau legate cu o sfoară şi balansate din tavan. Cei aflaţi în jurul lor trebuiau să le prindă cu gura, operaţie dificilă care cerea noroc şi îndemânare.)
Tot cei vârstnici îşi mai amintesc de plăcinta Poale-n brâu (din brânză, tăiată cu colţişori cu duriţa, o mică ustensilă din bucătărie astăzi dispărută din magazine), de plăcinta de bostan preferată îndeosebi în Moldova, de pişcoturile de casă preparate din aluat nedospit, care se trăgeau prin maşina de tocat la care se instalau forme de zinc aflate în comerţ şi în zilele noastre. În Dobrogea, unde există comunităţi de turci, de aromâni şi de macedoromâni se preparau anuşabur (un fel de colivă mai fluidă, cu multe fructe, alune ş.a.) şi peliza (gelatină dulce, cu vanilie şi scorţişoară).
Repondenţii tineri pastrează din tradiţii: cozonacul, placinta (cu branză, cu un ban norocos, ascuns, în alte locuri, cu ravaşe), plăcinta cu nucă sau cu mere, covrigii, cornuleţele. Pentru această categorie, dulciurile sunt mult mai diversificate: fructe (nuci, mere), mere coapte, prăjituri (cu friscă), biscuiţi, tort, turtă dulce, bomboane de ciocolată (mos), fursecuri, pandişpan, tort cu mere, cu friscă, tartă cu fructe (vişine, ananas, kiwi).

*********
6. Daruri
*********

In privinta darurilor, in putine chestionare nu sunt mentionate acestea. In general, copiii erau cei care primeau cadouri de la parinti si bunici. Uneori, primeau si parintii si bunicii, dandu-si unii altora.
Cei varstnici isi amintesc darurile din copilaria lor: pentru baieti, mingi si trasurici confecţionate acasă, ciorapi, fulare, manusi tricotate din lana, bundite, cizmulite, ghetute, caciuli din blana de miel ; pentru fete, papusi, caciulite, manusi, fulare tricotate din lana, cizmulite, ghetute, alte obiecte vestimentare cu care se imbracau de Craciun, cand mergeau la biserica, pantofiori rosii, rochite cu dantele, lucrate in casa. Toti primeau si dulciuri. Uneori, tatal sau un alt barbat era deghizat in Mos Craciun si aducea aceste daruri.
Raspunsul jurnalistului M. B. aduce detalii şi amintiri de acum 60 de ani văzute şi trăite intr-un sat romanesc plin de traditii. Asadar, ce daruri se primeau: „Îşi făceau părinţii între ei şi împreună făceau pentru copii. Fiecare cam ştia ce-i lipseşte celuilalt, iar cadoul primit era menit să acopere «golul». Putea fi un aparat de radio Philips, cu lampi, pentru mama, un guler de blană pentru «scurteica» tatălui, patine, săniuţe, skiuri pentru copii, dar si mănuşi cu cordon, căciuli din lână ori din blană de miel, pulovere, fulare, ciorapi «trei sferturi»şosete etc. Până pe la 12-13 ani îmbrăcămintea pentru iarnă era gen «unisex», numai de Sf. Paşti erau din categoria «pentru fete» ori «pentru băieţi». Toţi ştiam de unde provin cadourile, dar toţi ne lăudam prin casă că, uite, nici anul ăsta nu ne-a uitat Moş Nicolae, Moş Crăciun, Anul Nou”...
Repondentii din categoria 15-30 de ani consemneaza ca daruri: pentru baieti, masinute, caluti, bocanci, cojoace, jucarii de plus, haine, carti de colorat, de citit ; fetitele primeau papusi, imbracaminte, carti, ornamente, animalute din plus (ursuleti), bijuterii, produse cosmetice. Toti primeau/primesc dulciuri, dar si parfumuri.
În Bucureşti, gazda oferă daruri invitaţilor, iar aceştia gazdelor. Aici, unde dezvoltarea economică e maximă, cadourile sunt azi mai sofisticate: cosmetice, băuturi fine, miniaturi de monumente şi de arme, cărţi de poveşti, de artă, obiecte decorative, păpuşi cu truse de îmbrăcăminte, jocuri de inteligenţă, obiecte de îmbrăcăminte, cuburi, maşinuţe electrice, căluţi de lemn, cutii cu ciocolată şi bomboane fine, pantofi, dantele din jupoanele bunicilor, azi revenite la modă datorită vintage, podoabe, bijuterii. În ultimii ani, când a dispărut egalizarea socială şi şi-a făcut loc isteria comercială (consumismul) în straturile de sus ale societăţii întâlnirile de Crăciun şi de Anul Nou sunt pregătite din vreme, bărbaţii şi femeile etalând toalete luxoase şi aducând daruri scumpe.

**************
7. Sentimente
**************
Sarbatorile de iarna trezesc pentru cei in varsta sentimente amestecate. Dăinuie în memoria lor tristeţea anilor dintâi ai comunismului. În ţara ocupată de ruşi cozonacul se mânca pe ascuns, era fără ingrediente, colindele erau interzise, religia prigonită, libertatea de exprimare inexistentă. Pe de altă parte, ei au şi sentimente de bucurie, speranta, veselie, optimism, recunostinta, nostalgie, dorinta de a fi copil alaturi de cei dragi care nu mai sunt, liniste, pace sufleteasca. Ele stimulează caritatea, generozitatea, dorinţa de a veni în ajutorul celor săraci, fără adăpost, orfanilor şi bătrânilor din aziluri. Pentru cei tineri, aceste sarbatori trezesc sentimente de bucurie, speranta, credinta, dorinţa de pace, veselie, implinire, bucuria reunirii familiei.
In chestionarul realizat cu M.B., jurnalist, de peste 70 de ani, sunt evocate sentimente traite cu intensitate in copilarie: „o bucurie imensă (gen Carpe diem), dar si recunoştinţa. Peste vară, noi, copii, uneori, ne jucam şi prin pădure. Îi căutam pe tăietorii de lemne pe care îi rugam ca să ne taie rondele din trunchiurile mai groase de fagi ori de stejari, Dacă erau în toane bune le primeam gratuit. Dacă nu, ne puneau să facem pentru ei diferite servicii – adică, în zilele următoare, să le aducem d-ale gurii, ori să culegem jir (sământă de fag – n.n.) pentru animalele lor de acasă. Erau un fel de discuri late de un 1-2 cm, cu diametre până la jumătate de metru. Noi le numeam «bani». Pe aversul şi pe reversul acelor «monede» noi scriam cu cerneală şi cu litere de tipar mulţumiri pentru părinţi, ca să le transmită ei moşilor (Crăciun, Nicolae...) Obiceiul s-a păstrat în timp, însă numai pentru onomastici şi aniversări. În septembrie 2010, eu însumi am primit o asemenea... felicitare!”
O alta opinie ce pastreaza elemente traditionale, dar trecuta prin filtrul intelectual, apartine unei jurnaliste de la Radio Romania, E.I., de peste 70 de ani: „Exista un sentiment al perenitatii, al pastrarii datinilor strabune, in satul traditional, care nu si-a pierdut traditiile. E un element de stabilitate in aceasta lume instabila si agresiva, acaparatoare si destabilizatoare. Consider ca traditiile unei obsti satesti se pastreaza si prin organizarea acestor festivaluri ale traditiilor zonelor invecinate, cantecul popular si dansul specific fiecarei regiuni punandu-se in valoare cu aceste ocazii sub forma artei autentice”.

******************
8. Fapte caritabile
******************
Printre faptele caritabile, cei varstnici amintesc darurile facute finilor sau persoanelor mai putin norocoase, alimentele pentru familiile nevoiase sau cosurile cu daruri, constand in imbracaminte, incaltaminte, jucarii si dulciuri aduse la orfelinate. Citam din nou raspunsul ziaristului M.B., ca semnificativ pentru „memoria vârstnicilor” şi frumusetea acestor sedimentate amintiri datorită trecerii timpului: „Nu ţin minte fapte caritabile. Nu-i exclus să fi existat şi nevoiasi, dar la Poiana Câmpina n-am văzut cerşetori niciodată, nici măcar la uşa bisericii, doar în ultimul timp. Ori nu şi-au dat sărăcia pe faţă, ori se ruşinau foarte tare, ori, pur şi simplu, aveau din ce trăi. Localitatea a fost ceea ce numeam cândva un sat cu o fabrică ( Astra Română, repara utilaj petrolier, fusese înfiinţată cu capital german şi cu o mână de maiştri germani, în 1899, a fost preluată de capitalul anglo-olandez în 1911, a fost falimentată de patroni români în 2010). Locuitorii lucrau şi pentru uzină, dar şi pentru propria gospodărie. Aveau bani «din leafă» şi «mâncare» din curte şi de pe deal” (în grădinile de pe deal cultiva fiecare ce dorea, inclusiv porumb şi pruni, mulţi pruni...). Aveau o mentalitate muncitorească autentica, născută, nu făcută, care calchiase o mentalitate ţărănească autentică, tot născută, nu făcută! Nu întamplător, în 1940, marele sociolog Dimitrie Gusti, în prezenţa Regelui Carol II, a inaugurat la Poiana Câmpina Şcoala Naţională Ţărănească. Obiceiurile sărbătorilor de iarnă s-au transmis şi s-au păstrat mai mult pe «latura» ţărănească. Cu colindul nu umblau decât copiii până-n 13 ani, iar cu Pluguşorul adolescenţii, chiar şi vârstnicii. Cetele de colindători erau formate din grupuri nu mai mari de şase copii, patru băieţi şi două fete. Obligatoriu, trebuiau colindati preotul, primarul, directorul şcolii, primul învăţător al celor şase, exclusiv familiile cunoscute. Parinţii celor din grup erau colindaţi ultimii. Nu se colinda niciodată peste orele 22,00. Spre deosebire de cei care mergeau cu Pluguşorul, colindătorii nu primeau niciodată bani, ci numai mere, covrigi, nuci şi gutui, care ce apuca de la gazde. Niciodată nu erau primiţi în case, numai la uşi ori ferestre. Câinele curţii, dacă nu era pe lanţ şi se plimba liber, era semn că urătorii nu vor fi primiţi.”
Scriitorul septuagenar I.B mentioneaza ca in copilaria petrecuta intr-un sat din Transilvania primeau ca daruri la colindat si „corobete” (mere uscate).
Dintre cei tineri, un chestionat mentioneaza in ce constau donatiile: strangerea de obiecte, bani, jucarii si imbracaminte pentru cele mai mari centre de copii orfani.

*************
9. Obiceiuri
*************


In privinta obiceiurilor, un repondent din grupul celor tineri mentioneaza colinda, iar o repondentă din Arges, din categoria celor varstnici ţine sa precizeze: „Ceata de colindatori era insotita de o persoana care canta la clarinet”.
Referindu-se la jocurile de societate si la traditii, cei varstnici mentioneaza jocurile cu măşti: Turca sau Cerbul, Brezaia, Capra, Malanca (practicat în 31 decembrie, de ziua Sfintei Melania), Ursul, dansurile rituale: Căluţii sau Căluşerii, cântecele de stea precum Irozii (amintind de regele Irod care a masacrat pruncii), Vicleimul (derivat românesc de la Bethlehem), Ieslea, teatrul popular cu tematică haiducească (Jienii, Mocănaşii).
Băieţii mai mari mergeau cu Pluguşorul în ajunul Anului Nou, iar adulţii cu Plugul. Pentru Plugusor, fetele impleteau pentru baieti bice din fuiorul de canepa, la varf punand borangicul obtinut de la viermii de matase.
În prima zi de Anul Nou copiii mergeau cu Sorcova (o nuieluşă împodobită cu hârtie colorată, clopoţei) cu care atingeau pe cei mari urându-le poetic viaţă lungă şi fericită, sănătate, putere, agerime, iar adulţii cu Vasilca, purtând cu ei fire de grâu semănat de Sf. Andrei (creştinătorul şi protectorul românilor, celebrat la 30 noiembrie) şi un picior de porc.
Printre traditii, cei tineri consemneaza: Plugusorul, Jienii, Steaua, Mocanasii, Capra, Semanatul (copiii arunca in casele gazdelor boabe de grau, urand ,,sanatatea noului!”), in Zona Moldovei de Sud, mai precis in satul Rogojeni din judetul Galati, Plugusorul si Capra fiind intalnite si la Bertea-Prahova, ca si la Tarculesti, pe Valea Cricovului, unde mai sunt consemnate Mos Ajunul si Grâusorul, pe 1 Ianuarie.
Inerte şi amnezice în alte domenii, autorităţile locale au totuşi grijă în ultimii ani de păstrarea tradiţiilor folclorice. Comentariile jurnalistei E.I. (Radio Romania), din esantionul varstnic, aduc in atentie valorificarea memoriei acestor stravechi obiceiuri in „brandul de tara”. Aceste zone extraordinar de profunde prin traditii si obiceiuri au devenit zone protejate UNESCO. Jurnalista mentioneaza cateva: „1-Sarbatorile din Maramures, o zona care a devenit un brand turistic . Ele sunt unicat traditional european. Monumentele UNESCO ale Maramuresului au devenit pentru sateni adevarate centre culturale si religioase, locuri unde se desfasoara traditiile, sarbatorile, festivalurile folclorice. 2- Sarbatorile din Marginimea Sibiului. Sunt pastrate in amanuntime obiceiurile stravechi, incepand din 6 decembrie, cand se fac repetitii pe grupuri de varsta, fiecare cu rolul sau, cu dansurile traditionale si cu cantece pastrate din tata in fiu. Invatatorii, profesorii se implica in desfasurarea evenimentelor (in Gura Râului, de ex.). In Saliste, de pilda, s-a propus ca la ora de muzica elevii sa vina in costumul traditional, ca sa se pastreze portul. La sarbatori si adultii se imbraca in costumul traditional. Aici exista un apogeu al sarbatorilor traditionale de iarna, la sfarsitul lunii decembrie. S-a creat Festivalul Junilor (tineri neînsuraţi – n.n.), cand se aduna junii din 5-6 judete apropiate, fiecare venind cu dansul si cantecul traditional al zonei.”

*************
10. Cântece
************
Colindele de Crăciun au la români tradiţii multiseculare. Mărturiile unor străini le confirmă existenţa încă de la mijlocul secolului al XVII-lea, dar ele sunt cu siguranţă mai vechi. Menţionăm în acest sens memoriile pastorului sas Andreas Mathesius din 1647 care scria că „valahii” din satele Transilvaniei nu vor să înveţe Psalmii şi continuă să cânte „diavoleştile” lor colinde învăţate din strămoşi. Despre obiceiul colindatului la oraş vorbeşte la 1650 şi diaconul sirian Paul de Alep, care a călătorit în anii 1650-1660 în Moldova şi Muntenia. Colindele evocă scenele biblice cu o imaginaţie naivă, dar sugestivă artistic. Colindătorii erau acompaniaţi (în unele zone sunt şi astăzi) de unul sau mai multe instrumente muzicale (fluier, vioară, clarinet, tobă). Colinda se cânta la unison. În unele zone de sub munte, din Muntenia, colinda e executată antifonic, pe două sau mai multe grupe.
Pe lângă colindele religioase există şi colinde profane, cu teme cosmogonice. Dintre cele mai cunoscute colinde, cel mai des consemnat este Florile dalbe (si cu varianta care incepe cu versurile Pe poteca lucioasa, in Maia-Ialomita). Cei varstnici isi amintesc cu drag si: O, ce veste minunata!, Sculati, sculati, boieri mari!, Sculati, gazde, nu dormiti!, Steaua, Sorcova, Sus la Poarta Raiului, Lerui, ler, Nunta din Cana Galilei, Buna dimineata la Mos Ajun!.
Poetul H.B, născut la Arefu, jud. Argeş, mentioneaza alte trei colinde : Domnului, domnului, domn!, Ziurel de ziuă si Steaua sus rasare, in timp ce scriitorul si diplomatul octogenar I.B., născut intr-o frumoasa zona a Ardealului, langa Tarnava Mică, aminteşte alte colinde: Trei păstori si Dintr-o casă-n cealaltă.
Cei tineri consemneaza frecvent Steaua, O, brad frumos!, Mos Craciun cu plete dalbe, apoi: Trei pastori, Deschide usa, crestine!, Florile dalbe, O, ce veste minunată!, Astăzi s-a născut Hristos (consemnat si cu titlul In Betleem s-a nascut Hristos), Domn, Domn sa-naltam!, Buna dimineata la Mos Ajun! Intalnim si Sanie cu zurgălăi, care nu este un colind, ci o melodie folclorică românească ce a făcut o carieră internaţională, multe exerciţii de la ultimele olimpiade de gimnastică fiind executate pe această melodie.

***********************
11. Amintiri de neuitat
***********************
Printre amintirile de neuitat, cei varstnici consemneaza: increderea in puterea magica a acestor mari si de neuitat sarbatori, taierea porcului, cetele de colindatori, carora bunica si parintii le umpleau traistuta cu mere si colaci, deplasarea cu sania trasa de cal, intre satul natal, Maia si satul bunicilor materni, Dridu, si bucuria copiilor ca primeau bani, nuci, mere si struguri. O doamna pastreaza o amintire trista dintr-o zi de Craciun, cand bunica i-a parasit. Ardeau lumanari in brad si pe sicriu. Tatal a plans o singura data-n viata. Anii au diminuat tristetea acestei amintiri. Aceeasi doamna pastreaza in memorie plimbarile de neuitat cu sania impodobita, trasa de armasarul care purta la gat salba de clopotei, in drum spre satele invecinate, la rude. Erau patru copii in familie, apropiati ca varsta, doua fete si doi baieti.
Poetul H.B., septuagenar, comenteaza suita de momente magice de la Craciun pana la Boboteaza in comunitatea satului traditional romanesc de sub munte: „Cea mai ampla si mai profunda in semnificatie dintre sarbatorile de iarna, Craciunul, includea o suita de momente care antrenau in desfasurarea lor, intr-un fel sau altul, intreaga comunitate. Sirul acestora se deschidea cu colindul cetelor de copii in ajunul Craciunului, asa-numitele colindeţe, cu acel de neuitat: Bună dimineata la Mos Ajun! si cu trosnetul bicelor de canepa. Cetele se alcatuiau pe «cartierele satului» si ele respectau, de obicei, teritoriile acestora. Depasirea «graniţelor» trezea adesea rivalitati acerbe. Toate cetele treceau insa pe la notabilitatile satului, preotul, invatatorii, notarul, primarul. Pentru urarile lor copii erau rasplatiti cu covrigi, colacei sau paine alba, mere si nuci.
In seara Craciunului era randul cetei de flacai, condusi de un staroste, un barbat mai varstnic, cu care repetasera saptamini la rind colindul sau colindele. Se canta in canon, cu o maiestrie desavirsita. Veneau la fereastra casei, acolo unde ardea lampa de veghe si incepeau sa cante vestind nasterea Domnului. Se asculta in tacere si cu infiorare. La sfarsitul colindului se ridica flacara lampii si capul familiei iesea sa-i primeasca pe colindatorii care erau cinstiti cu tuica si cu bani.
In ziua de Craciun copii umblau pe la casele oamenilor in costume colorate jucand Irozii (teatru popular) sau purtand Steaua si cantând Steaua sus rasare, un cantec despre nasterea lui Hristos.
In ajunul Anului Nou cete de copii dar si, si mai ales, de flacai veneau cu Plugusorul, obicei ritual al rodniciei si belsugului pentru anul care avea sa inceapa. Era momentul unui recital si al unui spectacol de miscare si sunet punctat de trosnetele bicelor uratorilor si de sunetul talangelor si clopotelor de vite agitate de acestia.
In seara dinaintea sarbatorii botezului Domnului, Boboteaza, veneau «iordanitorii», cete de flacai trecand pe la casele cu fete mari pe care le «iordaneu», le prindeau de mijloc si le ridicau de trei ori in aer strigand «Hup! Hup! Hup!»
Un moment magic era si ajunul sarbatorii de Sfint Vasile. Spre miezul noptii lautarul satului venea sa cante o melodie dedicata evenimentului. Venea la fereastra abia luminata de lampa de veghe si intreba: «Somnaţi?» Era o clipa pe care o asteptam cu sufletul la gura. Atunci se ridica flacara lampii si muzicantul isi incepea micul recital nocturn, acompaniindu-si la vioara sotia care avea o voce splendida”.

Poetul H.B. adauga un comentariu amar la sfarsitul chestionarului: „Ma tem ca toate aceste momente de comuniune si traire transcendenta, sociala si familiala isi pierd pe zi ce trece valoarea, intr-o epoca in care pragmatismul a reusit sa ne epureze de spiritualitate.”
Amintirile din copilarie despre Crăciun sunt legate pentru jurnalistul septuagenar M. B. de arestarea de catre Securitate a unei rude apropiate: „În seara de Crăciun a anului 1949 la uşa noastra a bătut şi «tanti Marioara», aşa o numeam noi pe sora tatălui nostru. Îl ţinea în braţe pe Nicu, vărul nostru, care avea doi ani şi ceva. Mai mult, peste vreo patru luni, urma să nască iarăşi. S-a adresat părinţilor mei: «Georgeta, Petrică, în seara asta rămân la voi. Acum o oră mi l-au arestat pe Simion, pe motiv că n-a cedat atelierele.» Simion Voicu, soţul ei, ţinea în Câmpina două ateliere cu trei angajaţi. Ambele se numeau La Voicu, aşa scria pe firme, dar unul era atelier de vulcanizare, iar celalalt era un laborator Foto. În vara lui 1948 avusese loc – cum aveam să învăţăm mai târziu, la şcoală – naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. Un timp, unchiul Simion, pe motiv că «mijloacele» sale nu erau nici pe departe tocmai «principale», ajutat fiind şi de un «reacţionar» de la Primărie, a reuşit să-şi scape atelierele de la confiscare. Autorităţile timpului l-au anunţat că trebuie să se supună legii. Apoi l-au ameninţat. Un timp, «pila» lui de la Primărie l-a făcut scăpat. În ziua de Crăciun a lui 1950 Simion Voicu a fost arestat. Nu l-au judecat. Abia începuseră lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Acolo a fost trimis să se (re)educe si să se recalifice. A lucrat pe respectivul şantier până în 1955, când s-au sistat lucrările din prima etapă a Magistralei albastre. După încă şase luni Simion Voicu a murit «liber», Împlinise 52 de ani. Dumnezeu îl ajutase să-şi vadă şi al doilea băiat.
Crăciunul lui 1949 nu l-am uitat pentru că a fost pentru prima dată când sărbătoarea Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos am petrecut-o nu numai cu părinţii.”
Amintiri triste din epoca comunistă are şi bucureşteanul A.A. Persistă în memoria lui frica tatălui, care era membru de partid şi colonel în armată, de a nu se afla că în casa lui/familia lui (inclusiv a rudelor de la ţară) se sărbătoreşte Crăciunul. Amintirile femeilor sunt şi mai pregnante. D.C., în vârstă de 70 de ani, îşi aminteşte iernile anilor 1952-1954, când familia ei înstărită din Ardeal a fost deportată în Moldova şi condamnată la muncă obligatorie într-o fabrică. Au fost singurii ani în care n-au putut sărbători cum se cuvine Crăciunul. O altă doamnă, C.P. din Constanţa, îţi aminteşte că în 1949, ceata de colindători din care făcea parte, a fost atacată de o bandă de educatori ateişti comunişti care i-au bătut şi le-au furat banii.
Amintiri de neuitat sunt pentru scriitorul I.B., poet şi romancier octogenar, „colindele bătrânilor, noaptea târziu, merele scoase din fân, ascunse de părinţi şi bunice”; face comentarii şi asupra bogăţiei meselor de Crăciun, chiar şi în familiile sărace şi asupra participării ţiganilor alături de români cu colinde foarte frumoase.
Cei tineri poarta în amintire: bradul de Crăciun şi împodobitul acestuia, plecatul cu colindul în serile de iarnă, masa de Crăciun, cu familia reunită, mersul cu Pluguşorul, distracţiile din Oraşelul copiilor, emoţia nopţii dintre ani. Unii vor lega amintirea sarbatorilor de iarna de concertele de colinde, de excursiile la munte si sanius, de prima coborare pe partii cu schiurile si cu sania si de Craciunul petrecut la Cheia, în Carpaţii meridionali..
Ca ultime comentarii ale ambelor categorii: sarbatorile de iarna sunt cele mai frumoase sarbatori din an. Din grupul celor tineri, cineva precizeaza: ,,Zapada le sporeste farmecul”. Un farmec acoperit în bună parte de isteria comercială, prostul gust, kitschul care au proliferat în ultimii ani.
***************
12. Concluzii
***************

La finalul acestei anchete se impun câteva concluzii:
1. În România există încă vetre folclorice extrem de preţioase, autentice, vii, unde se păstrează tradiţiile străvechi legate de obiceiuri laice şi creştine. Din răspunsurile celor chestionaţi se reliefează Maramureşul, Sibiul, Munţii Apuseni, Argeşul, Prahova, Moldova, Bucovina.
2. Zonele rurale păstrează intacte aceste tradiţii, spre deosebire de zonele urbane unde febra comercială, standardizarea şi asumarea fără discernământ a clişeelor moderne au făcut ca aceste sarbători să devină cosmopolite, kitschizate.Din sărbători ale spiritului ele s-au transformat în sărbători ale stomacului, dominate de isteria cumpărăturilor, de etalarea păgână, ostentativă, a bogăţiilor acumulate.
3. Eşantionul de repondenţi de peste 70 de ani păstrează în memorie elemente de mare frumuseţe ale acestor tradiţii, care coincid de multe ori cu paradisul pierdut al copilăriei. Nu de puţine ori se detaşează din fluxul amintirii scene din copilărie care sunt dramatice datorită unor traume ale perioadei comuniste, inclusiv episoade ale deportărilor, muncii forţate, arestărilor etc. Pe de altă parte, mărturiile lor evidenţiază rezistenţa tacită a românilor în faţa bolşevizării, în încercările lor de ştergere a memoriei, de anulare a conştiinţei identitare.
4. Tinerii, deşi au participat în număr mare la anchetă şi chiar la realizarea ei, nu au adus din păcate în atenţie elemente care să demonstreze profunzimea acestor sărbători ca dovezi ale memoriei colective perene. Deşi se conturează o desprindere regretabilă de cutume, tradiţii, folclor, partida nu este încă piedută. La ţară îndeosebi, folclorul e încă viu, e un scut spiritual pentru eternitate. De aceea, credem că Lucian Blaga, poet şi filosof tot mai cunoscut şi pe alte meridiane, avea dreptate când spunea că „Veşnicia s-a născut la sat.” Ataşamentul tinerei generaţii faţă de aceste sărbători este real, accentul pus de ea pe unitatea familiei şi nu pe disoluţia ei fiind incontestabil.
5. Eşantionul vârstnic, deşi greu de intervievat, a adus la lumină legătura dintre memorie şi prezent, ca liant între generaţii. Datorită profesiunii realizatorilor anchetei (filologi cu înalte studii şi cu aplicaţie pentru cercetare) au fost implicaţi printre repondenţi şi scriitori (romancieri, poeti, critici), istorici, profesori, jurnalişti care au adus date relevante şi emoţionante despre fenomenul investigat.
6. Elemente lingvistice deosebite legate de obiceiuri culinare sau de colinde au fost reliefate de către realizatorii anchetei. Astfel, forme arhaice ale unor verbe (a somna), nume ale unor feluri de mâncare (sloi, poale-n brâu, scutecele Maicii Domnului, prune lojnite, corobete, pupuri etc.), ale unor ritualuri magice străvechi sunt dovezi asupra vechimii ca popor a românilor, cu o civilizaţie aparte, specifică şi totuşi consonantă cu aceea a altor popoare de pe continent. A face abstracţie de cultura şi civilizaţia lor ar echivala cu o dureroasă pierdere pentru patrimoniul spiritual european.

Dr. Adam Georgeta
Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România -Ariadna

duminică, 9 ianuarie 2011

„Winter Celebrations at the time of Our Parents and Grand-parents”- study by PhD Adam Georgeta for the european project "Elderly Memories"




CHRISTMAS REPORT ROMANIA
„Winter Celebrations at the time of Our Parents and Grand-parents”



Between November, 20 and December, 20, 2010, a number of 151 people were subject to this questionnaire in Romania: 91 aged 15-30 and 60 over the age of 70. A larger number of young people volunteered to take part in it.
Out of the total number, 110 respondents are female and 41 are male, therefore a larger number of the former group volunteered. The respondents cover a wide range of school education, from elementary, to middle and higher education. None of the interviewed people have fewer than 7 elementary school classes.
In percentages, out of the 151 subjects (100%), 110 are female (72.8%), and 41 are male (27.15%), 91 are young (60.26%), and 60 are elderly adults (39.3%), 80 are village residents (52.98%), and 71 people are city residents (47.01%).
The survey was made in Bucharest (38 respondents, 25.16%, 28 female, 10 male, 4 young, 34 elderly over the age of 70), Sibiu (42, of which 28 female, 14 male, 42 young – 27.81%), Constanta (40, of which 31 female, 9 male, 29 young, 11 elderly over the age of 70 – 26.49%) and in Ploiesti (31, of which 23 female, 8 male, 16 young, 15 elderly over 70 – 20.52%).
The people involved in the administration of the questionnaires and local reports were: 4 undergraduate students from “Lucian Blaga” University of Sibiu , Faculty of Letters and Arts (Ass. Prof. Gabriela Nistor, PhD), and 2 from the Faculty of Journalism, “Ovidius” University of Constanta (Assoc. Prof. Aurelia Lapusan, PhD); Agripina Grigore, teacher of Ploiesti; Mihaela Constantin, senior journalist at Radio Romania, 68 years old; Sofia Sincan, senior journalist, 70 years old, Radio Romania; Rodica Anghel, PhD, National Council for the Audio-Visual, Bucharest, 50 years old; Ioan Adam, PhD, 64 years old, member of the Romanian Writers Union.
English versions: Gabriela Nistor, PhD, Ass. Prof., “Lucian Blaga” University of Sibiu, Robert Adam, PhD, staff Ariadna, Rodica Anghel, PhD, Dana Macovei, theacher Ploieşti.
Investigation and final report co-ordination: Georgeta Adam, PhD.
Due to the various origins of the respondents, we appreciate that the area considered for research is nationwide, because references regarding the winter celebration concern the cities Bucharest, Ploiesti, Sibiu, Constanta, Brad, but the rural areas are quite varied: aspects from counties of Muntenia (Arges, Buzau, Ilfov, Ialomita, and Prahova) are presented and from southern Moldova (counties Galati and Vaslui/Barlad), Dobrogea, Transylvania (Marginimea Sibiului, West Carpathian area and East Carpathian).

***************
1. Decorations
***************

As to house decorations, there is an obvious difference between the past and the present, between the rural and the village areas. As a rule, one can notice that customs and norms of the modern era have been implemented progressively. For example, the Christmas tree, which did not exist in Romania before the early 1900s, is now present all over the country. Some elderly over 70 years of age, though, mention the fact that until the mid-20th c., Christmas trees didn’t use to decorate village houses, and the villagers preferred fir tree branches to decorate the doorjambs and gates. In towns, starting with the mid-1950s, Christmas trees were placed in central squares for New Year, under the urge of the communist authorities, which would celebrate at that time the coming of Jack Frost/Mos Gerila (Dez Moroz), after Soviet inspiration. He would come in a sleigh pulled by two stags, not reindeer, and would get into people’s houses through the chimney. However, implicitly defying official orders, people would get Christmas trees (on the 25th of December), always a very important religious holiday with the Romanians. Some elderly people remember house decorations with adorned fir trees, in geographical areas where they used to grow, with tinfoil stars, colored paper chains, decorations made by the children, small candles, handmade decorations, fireworks. In Moldova, but not only, people used to decorate the Christmas tree with the pig swollen bladder. In villages with no electricity, there were no street decorations either. The windows used o be lit by candles and decorated with small fir trees or green branches. People in some villages used to light gas lamps at the gates, while in others (in Arges, southern Romania), the gate pillars were decorated with fir trees bound with colored paper and silver tinsel. The elderly recall Christmas trees in town, decorated with colored paper, a big star on its top, placed in the central plaza. An elderly lady remembers that in towns, young lads used to hang a small fir tree twig bound with the national colors on their chest or on their cap.
In the rural area, below the Southern Carpathians, in Poiana Campina, Prahova, the answer of a journalist in his 70s, M.B., is to be noted for the genuineness of his feelings and accuracy of memories. According to him, the local people “would put fir tree twigs both outside and inside their houses, stuck to the curtain rails. In addition, there was a Christmas tree inside the house. The streets didn’t use to be decorated, but if the snow was high, they used to part it leaving a wide path, using the plow of the village mayoralty.”
An 80-year-old writer from Bucharest, N.G., author of novels in the memoirs fashion which were extremely popular in Romania, answered our questionnaire, and pointed out an essential element: “Before any decoration, the winter holidays were preceded by rigorous cleaning up, started within the house, and ended at the gate of the courtyard. The decoration was quite simple: 1. The Christmas tree and the children’s presents, and 2. Mistletoe twigs (usually placed before New Year’s Eve, as it was considered to bring good luck).”
Standardization of the decorations becomes visible in the case of the answers given by the youth. As regards indoor decorations, they merely mention bows and glass globes, all of them mentioning the decorated Christmas tree in the main room as a first home decoration, as well as fir tree twigs in the other rooms. A case of customs syncretism, the Christmas trees now have electric decorations, with many colored bulbs, coronets, colored globes, bows, decorative candles, St Nicholas’ stockings where the presents are placed, the good luck bringing mistletoe, tinsels, garlands, snowflakes, cut out and stuck on windows. In villages, fewer decorations are mentioned: electric garlands suspended on poles, or, here and there, multicolored electric wreaths on buildings. Fir trees decorated with garlands are mentioned in fir tree planted areas. The towns are more animated and more richly adorned. In the streets, there are electric wreaths and flamboyant ornaments. There are a lot of decorated Christmas trees, with electric wreaths, garlands, parks and sparkling shop windows. Since St Nicholas Day until the Twelfth Night, the Children’s Amusement Park is open, offering entertainment, and the Children’s Tram takes them on free tours. In squares, artists play artistic moments, sing carols, light fireworks, and special services take place in churches.

*******************************************************
2. The Most Important Moments of the Winter Holidays
*******************************************************



The advent calendar in Romania is marked by religious events and rituals, as well as by lay rituals, like: St Nicholas (December 6), Christmas Fast, the confession, the sacrament, St Ignatius (December 20), caroling, Christmas, the Star, the New Year’s Night, New Year caroling (Plugusorul), wish making with Sorcova, the Epiphany (January 6). Judging by the answers received, the ranking is: Christmas, New Year, and the Epiphany.
The youth mention: St Nicholas Day, St Ignatius Day (pig sacrifice on December, 6), an ancient Thracian ritual, Christmas, New Year’s Night, New Year’s Day, the “Buna dimineata la Mos Ajun” visit, Christmas tree decoration, Plugusorul, going and getting caroling, family dinner, family reunion, the winter holidays, friends entertainment, the Epiphany. Special consideration is paid by the youth to St (Patron) Stefan’s Day, St (Patron) Filofteia’s Day, St (Patron) Basil’s Day, St (Patron) John’s Day (January, 7). Some holidays are important because members of their family bear the names of these saints. For most youth, Christmas ranks first among winter celebrations. Following the communist atheist crisis, the religious feeling is visibly reviving among the younger generation and not only. Both categories have special consideration for the religious aspect of the holiday. The winter celebrations are regarded as opportunities for the family to meet their kin, godchildren, godparents, friends and neighbors. These meetings take place in church, during the religious services, as well as in families, in parents’ or grandparents’ houses. Some of those interviewed mention the meetings in the village lanes or in front of the Village Hall.
The journalist M.B., well into his 70s, made the following ranking of these winter celebrations, which he spent in Poiana Câmpina, a village in the Prahova county:
I. Christmas:
1. Sacrificing the pig grown in own household and preparing the pork products;
2. The day when the sponge cakes were baked;
3. Decorating the Christmas tree;
4. “the Priest with Christmas” (the priest of the village would visit the villagers with an icon representing the birth of Christ. The tradition required that householders should meet it with humiliation, but sitting on the bed.);
5. The carols;
6. The Christmas presents.
II. St Nicholas’ Day (December, 6)
Polishing one’s shoes on the eve and finding the presents inside them the next morning.
III. New Year’s Night
Members of the wishers’ groups would acquire a lot of bells, strung on a leather strap, as well as a bigger bell, “acioaia”, which only the spokesman of the wishers’ group would use. They would then manufacture drums out of old big sifts, covered with dry lamb skin, tightly stretched since their sacrifice at Easter, braiding the whips and the whip lashes. After that, of course, wishing with the “Plugusor” followed, exclusively at the houses of the acquaintances.
On the opposite side, the octogenarian novelist N.G. from Bucharest focuses on the lay character of the Christmas celebration: “Christmas had, indeed, a religious significance, but the lay character would prevail in the development of the celebrations. In most households around, a pig was sacrificed. The scarification was followed by very minute preparations: the fillets, the bacon, and the sausages would go to the smoke house, while the rest of the meat, previously fried, would go to ‘garnitze’ (a kind of bucket, used to carry milk or food) (where they used to stay in melted fat until spring).”

**********************************
3. Where Did People Use to Meet?
**********************************

The Romanians are an outgoing and welcoming people. Foreign travelers to the Romanian Principalities 500 years ago, as well as recent ones, can witness that most truthfully. During the winter celebrations, the Romanians preferred (and still do) small group meetings, within the family. Christmas used to be and continues to be a home celebration. The young subjects still keep an accurate record of the traditions, though they continue to lose ground, especially in towns. In older days, traditions would be very strictly obeyed. In this respect, we can mention a thorough answer of the septuagenarian journalist M.B.: “People used to meet in their own homes, paying visits to one another, especially at noon time. They rarely if ever visited in the evening. As a rule, parties would break around 7-8 p.m. On Christmas day, visits were not paid, and only the family, parents and children, would take part in the traditional “festive dinner”. The parents-in-law, if still living, would join them for the party. There were six pubs in the village. They were all closed during the winter celebrations, no one would drop in, and they had no customers until after the Epiphany (January, 6). Only one pub used to open the next day after New Year’s Day, where billiards gamers would meet and play for small sums. As a rule, mostly elderly women and children used to go to the two churches, and would leave their sleighs out on the entrance stairs.”
Our 82-year-old respondent, the writer N.G., born in a well-to-do bourgeois family, lays the same stress on celebrating at home, with family and kin: “Parties used to be given within the family. I do not recall ever going out to a restaurant. People used to stay at their own home, happy to welcome guests. In our house, close relatives would come (uncles, aunts, cousins), as well as all the godchildren, quite a number. The celebrations would strengthen family relationships, and quite often, the one in a fix was taken out (pulled out of trouble) and supported (in time, the children, reaching important positions, would inherit these reports). We, the offspring, used to be sent to a separate room, where, after dinner, we used to play at will, happy to have got rid of parental care (and vice-versa). Welcoming hosts, it was then our turn to go visiting godparents, brothers and sisters of our parents. During the three days of Christmas, later on New Year’s Night, there was a continuous coming and going. Children used to get presents, as a rule. (It was only on New Year that the godchildren would present the godparents with a turkey, ribbon bound around its neck.)”
Visible behavior shifts are to be noted among the youth. Even if some respondents mention participation in the Christmas religious service in churches, most of them state they have spent Christmas, and New Year at their godparents’, grandparents’, at home, and especially in clubs/bars, at the house of friends from the same generation.

********
4. Trips
********

Trips used to be made within the same locality or to nearby localities to celebrate Christmas or people bearing the names of the St Patrons celebrated during this time. Those participating in the parties given on St John’s Day (January, 7) are quite a number, considering that about 2,000,000 Romanians are called Ion, or derivatives: Ioana, Ionel, Nelu, Ioaneta, Ioanete. Television channels broadcast special entertainment shows for them. A lady remembers with very much excitement the trips to parents, grandparents, relatives, on January 2 and 3, in a sleigh pulled by a stallion wearing jingling bells around his neck.
The younger people recall several-day trips, from town to village, to their grandparents. Some of them got into the use of going to mountain resorts, to rural inns, monasteries, as well as trips abroad (Austria, Bulgaria, Greece, and Spain).


********
5. Food
********

As far as food is concerned sarmale ( pork meat ball wrapped in cabbage leaves), rank first. In the Arges county the cooks place smoked pork ribs on top, while the Southern Moldavians use vine leaves instead of cabbage leaves. Beef can be used to prepare sarmale as well. Sarmale are usually served with polenta. Cooking tradition has been well preserved in time. This tradition also includes: pork sour soup with brine or borsh, chicken and turkey soups, meat balls soup, tripe soup, pork jelly, fried or fire roasted sausages, thick sausage, white pudding, liver sausage, pork stake with pickles, pork stew with polenta, smoked sausages, smoked bacon, smoked pork bone with prunes, sloi, that is, sirloin with lard on top smoked and fried in a ceramic pot, smoked sausages fried with omlette in a pan, eaten with polenta, pork cooked in the oven, grill, scrambled eggs, rind, pork pudding, beef salad (new course in the Romanian cuisine introduced in 1945 in “ The Illustrated Reality “magazine, which published the recipe), babic ( a kind of mutton salami), ghiuden (hot mutton and beef sausage, similar to the Spanish chorizo, cheese, roast chicken and turkey , served with pickled cucumbers, tomatoes or small water melons and sauerkrat.

Such dishes go well with boiled brandy spiced with pepper and laurel leaves and red wine. There is a generous offer in this field in Romania.

As far as sweets are concerned, the tradition mentions cozonac(pound cake) with nuts filling and raisins, or Turkish delight , jam cookies, jolfa cakes ( with hemp seeds), ginger, cheese pie, pumpkin pie, dough nuts with humorous notes and money introduced inside, cookies, big pretzels, Polish pretzels prepared from cozonac dough, cakes, students’bread, a sponge cake with lots of nuts, baklava, which is specific for Dobrudja area, quinces jelly. Born in Transylvania, I.B., the septuagenarian writer, mentions pupuri, among other rural delicacies, which is a sort of white bread with cooked cabbage, cheese and onion. In Moldavia, the kind peasants offered rolls as alms, called Jesus’ diepers, which were covered with honey and sprinkled with grounded nuts.

Mention should also be made of the journalist’s childhood memories named MB. He wrote about the traditional food, sweets and drinks that accompanied the winter holidays in the Prahova county, Poiana Campina area. Traditional food for winter holidays meals: roasted rind on staw fire, thin belly bacon pieces boiled in brine, or in water with apple vinegar , pepper, salt and laurel leaves. Golden pork scraps, , liver sausage, white pudding , thick sausages, sarmale, semi-smoked sausages, pork and chicken jelly, roast pork, pork’s alms, potroace soup ( sour chicken soup).
The superstitions prohibited the duck, goose and venison meat, even the rabbits, except for the turkey. Various salads. Sweets: pound cake with poppy seeds, with a layer of nut as thick as a finger, cookies with Turkish delight or homemade jam, salt sticks, tender biscuits prepared with lard, little apple, cheese or meat pies, fruit stew made of plums dried on wattled twigs called lojnita, pears, apples and quinces preserved in the cellar or on window sills, grapes preserved on straw in the attic, melons kept in plaster casts, pretzels made of pound cake dough, ordinary pretzels. Oranges were seldom served. Drinks: caraway liqueur, lemon juice for children, plum or apple brandy and wine for adults. They used soda bottles made of thick glass wit a pump system tap, which were filled at the pub.
The octogenarian writer, N.G., emphasizes the charm of the former winter holidays in Bucharest: “Everywhere -the same food. A small glass of plum brandy with pepper was accompanied by rind, thick sausage, liver sausage and white pudding, cheered up with a glass of wine. Then pork jelly, sarmale and polenta, steak and pickles, everyone eating according to taste and belly capacity. It seems too much, but lunch lasted until late at night. The sweets were dominated by the delicious pound cake with nut and raisins. Here were also apple and cheese pies, cakes and fancy cakes. The Bairam ended with fruits, different sorts of cheese, which were preferred by the men to maintain the wine race. The same writer mentions a forgotten tradition: the nougat ceremony. One can hardly find nougat in shops today. Nougat is a Romanian variant of the Turkish halvah, which adds nuts and hazel nuts. This mixture is laid between two dough layers. The writer Ioan Adam remembers the persistence of this custom in the outskirts of Bucharest in the 1960’s. The pieces of nougat usually contained 1 leu or 5 lei coins of the communist era or silver coins belonging to the inter-wars period and were hanged and swung on the ceiling. The people around had to catch them with their mouths, a difficult operation that required good chance and skill.
The old people remember the open-topped flat pie, made of cheese, cut with durita, a small kitchen tool, not to be found in the shops any more. They also remember the pumpkin pie, favourite of the Moldavians, the dry sponge fingers made of unrisen dough, shaped in the meat mincing machine. In Dobrudja, where there are Turks, A-Romanians and Macedo-Romanians, anusabur and pelitza were prepared. The former was a liquid sort of boiled wheat with honey and nuts distributed at funerlas in the memory of the deceased with fruits and hazelnuts and the latter was sweet jelly with vanilla and cinnamon.
The younger generation preserves the pound cake, cheese pie with lucky humorous notes inside, nut and apple pies, pretzels and cookies. This category has a wider range of items: fruits ( nuts, apples), baked apples, cakes with sweet cream, biscuits , fancy cakes, chocolate candies, cookies, sponge cakes, apple fancy cake, with sweet cream, fruit pies with sour cherries, pineapple and kiwi.

********
6. Gifts
********

Talking about presents, there are few questionnaires that do not mention them. As a rule there were the children who got presents from their parents and grandparents .Sometimes their parents and grandparents offered presents to one another, too.
The old ones remember the presents they used to get when they were children themselves. The boys used to get balls and small carts made at home, knitted woolen socks, scarves and gloves, small sheepskin sleeveless fur jackets, highboots, boots and caps. The girls used to get dolls, knitted woolen caps, gloves and scarves, small highboots and boots and other clothes items, such as red shoes, lace dresses made at home, which they used to wear on Christmas Day, when they went to church. Everyone got sweets as well. Sometimes, father or another man handled them the presents, playing the Santa Claus in disguise.
In his answer, M. B., the journalist, find details and memories about events seen and lived in a Romanian traditional village 60 years before. So, about presents, he mentioned: “The parents offered each other presents and together offered presents to their children, too. Each family member knew what the other person needed and the present was meant to meet that need. There could be a Philips radio set with valves for mother, a fur collar for father’s short winter coat, skates, sledges, skies for the children, as well as gloves, woolen or sheepskin caps, pullovers, scarves, knee length socks, socks and others. Winter clothes for children up to 12-13 years of age was sort of “unisex” style, only the Easter season distinguished between girls’ and boys’ clothes. We all knew the source of the presents, but we all boasted about having been remembered by St. Nicholas, Santa or New Year that time, too.
The correspondents in the range of 15-30 year olds mention the following presents: toy cars, toy horses, boots, sheepskin jackets, plush toys, clothes, books to practice colouring, reading books for boys, dolls, clothes, books, teddy bears, jewels and cosmetics for girls. Everyone got sweets and perfume bottles.
In Bucharest the hosts used to offer presents to the guests and the guests to the hosts. Here, where the economic development is at the top, the presents are more sophisticated, consisting in cosmetics, luxury drinks, monuments and weapons in miniature, story books, art books, decorative objects, dolls with clothes sets, puzzle games, clothes, blocks, electric toy cars, wooden horses, chocolate boxes, candy boxes, shoes, laces cut from the grandmothers’ petticoats, brought by vintage in fashion again, adornments and jewels. In the recent period, when the social equality has disappeared and the consuming society has got more demanding, at the highest social level the Christmas and New Year meetings are prepared in advance, the men and women displaying their luxurious clothes and expensive presents.

***********
7. Feelings
***********

Winter holidays awaken mixed feelings in the old people’s hearts. They still remember the sad years of communism. In the country occupied by the Russians the pound cake was eaten in secret, it had no filling, the carols were forbidden, religion was persecuted and the liberty of expression totally absent. Nevertheless they still feel joy, hope, optimism, gratefulness and a longing to be a child again together with the dear ones who are no longer in this world, wishing quietness and inner peace. Such feelings stimulate their capacity of charity, generosity and action to help the poor, the homeless, the orphans and the old people in social homes. The young ones spend the winter holidays with feelings of joy, hope, faith, peacefulness, cheerfulness, fulfillment, being happy to be together with their families for the events.
In the questionnaire achieved by M.B., a 70 years old journalist, intense feelings lived in childhood are evoked :”a huge joy” ( a sort of Carpe diem ) is mentioned, as well as gratitude. In summer time, we, the children, used to play in the forest. We looked for the wood cutters and asked them to cut round pieces of beech or oak trunks. If they were in a good mood, we got them free. If not, they asked us to render them different services, such as bringing food in the next days, or collect beech nuts for their animals at home. These pieces of wood were a sort of discs 1-2 cm wide having a diameter of about half a meter. We used to call them money. We wrote on the obverse and on the reverse of the “coins’ in ink and with capital letters our thanks to our parents, who had to transmit them to our ancestors (Santa Claus, Nicholas). This custom was preserve in time, but only for celebrations and anniversaries. In September 2010 I got myself such a “birthday card”.
Another opinion with reference to tradition, but intellectually processed, belongs to E. I., a 70 year old she journalist from Radio Romania Broadcasting. She says: ”There is a feeling of permanence, of preserving ancestral customs, in the traditional village, which were not lost. It represents an element of stability in this unstable, aggressive, possessive and greedy world. I think that the traditions of a village community can be also preserved by organizing festivals with neighbouring zones, an opportunity to highlight the folk song and dance in its most authentic form”.

********************
8. Charitable Deeds
********************

Among the charitable deeds, the elderly remember about the gifts made to the godsons or those less fortunate, food for needy families or the baskets with gifts, consisting in clothing, shoes, toys and sweets brought to the orphanages.
We were quoting again the reply of the journalist M.B., as significant for “the memory of the elderly” and the beauty of those sediments memories due to the passage of time: “I don’t remember charitable deeds. It is not excluded to have existed needy, but I have never seen beggars at Poiana Campina, even to the church door, only lately. Or they didn’t reveal their poverty, or they ashamed very hard, or, simply, they have food to survive.
The settlement was what we called once a village with a factory (Astra Romanian had been repairing oil equipment, it had been established with German capital and with a handful of German craftsmen in 1899, it was taken over by Anglo-Dutch capital in 1911, it was bankrupt by the Romanian employers in 2010). Residents worked for the factory, but also for their household.
They had money for the “salary” and “food from the yard and up the hill” (in the gardens on the hill everybody grew what they wanted, including maize and plum, plum many...). They had an authentic labor thought, born, not made, which had copied an authentic peasant thought, born, not made!
Not accidentally, in 1940, the great sociologist Dimitrie Gusti, in the presence of King Carol II, he inaugurated the National Peasant School at Poiana Campina.
Winter holiday habits have been transmitted and they were more preserved on the peasant “side”. With Christmas carols were walking only the children who were 13 years old, and with the Plugusor the teenagers, even the older. Bands of carolers were formed by groups of no more than six children, four boys and two girls.
Mandatory, they had to wander the priest, the mayor, the school principal, the first teacher of the six, only known families
Parents of the group were caroled last. They didn’t have ever to wander over 22.00 hours. Unlike those who went to the Plugusorul, carolers never received money, but only apples, pretzels, nuts and quince, which you get from the hosts. They were never received into the house, only to doors or windows. Yard dog, if it was not tied and walks freely, it was a sign that the carolers will not be received.”
IB, septuagenarian writer, mentions that in his childhood spent in a village in Transylvania they used to receive as gifts and caroling corobete (dried apples). Among younger people, a questionnaire mentioned in what consist the donations: collecting objects, money, toys and clothing for the largest centers of orphans.

***********
9. Customs
***********




In so far as customs are concerned one of the individuals in the youth group mentioned the Christmas carol, and another person in Arges belonging to the elderly group stated that: ‘ the group of persons singing Christmas carols used to be accompanied by a clarinet singer.
When it comes to society games and traditions, the elderly mention the masks’ games: that of the Tipcat, or of the Stag, the Goat game and another one called “Malanca” (which used to be played on December 31st, on St. Melanie’s Day), the Bear Game, the ritual games such as: the dance played by the Horses of by the Little Horses, the songs about the Star, such as the one called the Herodes ( reminding King Herod who had slaughtered the newborns ), the so called Vicleimul (a Romanian word derived from Bethlehem) the Manger, the folk theatre focused on outlawry themes (the so called Jienii, Mocănaşii).
On the first day of the New Year children used to go out and poetically wishing people a Happy New Year along life, hapiness, health and a bright mind by touching them with a branch or a stick adorned with artificial flowers, or bells called „Sorcova” ; the adult people used to carry a little lamb, called Vasilca, (after the same of Saint Basil celebrated on the 1st of January) together with some corn straws which had been planted on Saint Andrew’s Day ( who is also the the Saint that christianized the Romanian people and is being celebrated on Novermber 30th) and a pig leg.
Elder boys used to go with the so called Litthe Plough, on New Year’s Eve, while the grown ups used to go with the Plough, the girls used to knit whips from hemp threads on top of which the placed floss silk made by cocoons.
Among traditions, the young one mentioned the Little Plough, Jienii, the Star, Mocanasii, the Goat, and Seeding (children used to spread seeds in their hosts’ houses while wishing them health for the New Year!)in areas in the Southers Moldova, precisely in villages such as Rogojeni in district Galati, the Little Plough and the Goat being customary also in areas such as la Bertea-Prahova, as well as in Tarculesti, on Cricovului Valley, where one may also encouter New Year’s Eve and the Little Wheat, on the 1st of January.
Although, quite careless and amnesic in regard to other issues, the local authorities have been lately quite careful about treasuring folk traditions. The comments provided by the journalist (cominf from Radio Romania) belonging to the elderly group bring to attention the way these traditions are being capiatlized in the so called : Romania’s country brand. These areas extremely profound in so far as traditions and customs are concerned have become part of the UNESCO protected areas. The journalist also mentiones some of them: „ 1-The Celebrations in Maramues, an area which has become a touristic brand. They are unique European tradition. UNESCO protected monuments in Maramures have become for the inhabitants of the villages in this area true cultural and religious centers, places where traditions, celebrations and folk festivals unfold. 2. The Celebrations in the area called Marginimea Sibiului (Sibiu Neighbouring Areas). Old traditions are being treasured in detail; starting with December 6th, when rehearsals grouped on age categories start, each playing its part or with traditional dances and songs which have been passed over from generation to generation.
Teachers are actively involved in unfolding these events (for instance, the events taking place in Gura Râului). In Saliste, for instance, it has been proposed that during music classes come dressed in the traditional costumes in order to make this a way of preserving folk costumes. During celebrations the grown ups, as well, also get dressed in the traditional folk costumes. The peak of traditional events and traditional celebrations is riched here at the end of December. The festival of the Young People to Be Married (Festivalul Junilor) has been created. This is the time when Young People in 5-6 neighbouring districts gather and bring their specific songs and dances.”

*****************************
10. The most popular Songs
*****************************
The Christmas Carols have a tradition counted in centuries in Romania. The testimonies made by foreigners confirm the existence of these carols even since the middle of the XVII-th century, but they must be older that that, for sure. To this end, we mention the testimonies made in 1647 by Andreas Mathesius, a German minister/pastor who wrote that the inhabitants of the then called Vahalia living in Transilvania villages do not want to learn the Carols and keep singing their „devilish” songs learnt from their great-gransfathers. In so far as carol singing custom in towns a Syrian deaocon mentions them in 1650, while he was travelling during the 1650-1660 along the Romanian Principalities. The carols make a naive mentioning of the Biblical scenes, which are nevertheless quite relevant from an artistic point of view. The carol singers were accompanied ( some of them are still being accompanies, even nowadays) by one or by several musical instruments (flute, violin, drum, clarinet). The carol was sung by all singers at the same time.
In some areas in Muntenia, the carol used to be sung in an antiphonic way, the music being interpreted by two or several groups.
Apart from the religious carols there are also secular carols on topics regarding the Universe. Among the most well known carols, the most widely mentioned is the one entitled “ White Flowers” (some alternative versions of this song starting with the verses, on the Shiny Path in Maia-Ialomita). The elderly remember songs such “Oh What a Wonderful News!”, “Or Wake up Big Boyards!” Or Wake up Hosts, do not fall asleep!”, “The Star”, “Up in front of the Heaven Gate” ,,Lerui, ler”, ,,Sorcova”, „Wedding in Gana Galilei”, „Goods Morning on New Years’ Eve !”.
The poet H.B. born in Aref, Arges County mentions three carols: : „Domnului, domnului, domn!”, „Ziurel de ziuă” si „Steaua sus rasare”,, while theseptuagenarian writer and diplomat I.B. born in a beautiful area in Transilvania near Tarnava Mica remembers also other carols: „Three Shepherds” and „From One House to Another” .
The subjects in the youth group frequently mention the carols : „The Star”, „What a Beautiful Firtree”, „Santa Clause with White Locks”, then „Three Shepherds” „Open up Your Door Fellow Christian” „ White Flowers”, „What a Wonderful News”, „This is the Day Jesus was Born” (aslo mentioned as In Betleem Jesus was Born”), ,,Domn, Domn sa-naltam !”, ,,Good Morning on New Year’s Eve!” We have also encountered the name of the song „Sledge with Bells”, which is not a carol. It is Romanian folk song which has gained international fame, several gym exercises in the Olympic games unfolding on this tune.

*****************************
11. Unforgettable memories
*****************************
Among these unforgettable memories, the elderly mention the trust they used to place in the magic power of these celebrations, the Romanian custom of slaughtering the pig, the herds of carol singers whom grandparents used to offer apples, knot-shaped bread, the trip by the sledge pulled by horses, from their native village in Maia and their grandparents village in Dridu and the children’s joy receiving money, nuts, applles and grapes. They used to burn candles ]n the fir three and also on the coffin. Father cried only once in his life. Time has diminished the pain of this memory. The same lady also remembers unforgetable trips by sledge, pulled by horse having some bells around the neck on the way to neighbouring villages, to their relatives. There were four of them in the family, quite close in age, two boys and two girls.
The septuagenary H.B has made comments on magic moments of Christmas till Twelfth Night in the comunity of the Romanian traditional village in the hills: „ The widest and most profound signification out of all winter celebrations, Christmas, includes a series of moments involving the entire community. The entire series of these events opened with the herds of children on Christams Eve, the so called carols with the unforgetable „Good Morning on Christmas Eve !” under the whips song. The herds that used to build „village districts” and to abide by their territories. Should these territories be trespassed , huge rivalries were born. All these herds used to pay visits to the village notabilities, the priest, the teacher, the notary and the mayor. In exchange for their songs children used to get various types of bread, apples and nuts.
On Christmas Eve it was the turn of the unmarried boys, lead by a group leader, an older one that the rest of the group who had coordinated the carol rehearsal for weeks on end. The used to sing by the dogma with unpaired skills. They used to come by the windows where the candles were lit and to start singing in order to bring the news of Christ’s birth. The songs were listened to in great silence and emotion. When the carol ended the lamp was raised and the head of the family came out to receive the singers who were offired money and a local specific alcoholic drink „Tuica”.
On Cristmas Day children were coming to people’s houses dressed in colored clothes and to play a popular theatrical part or to brear the Star or to sing the Star Shines High, a specific song about Jessus’ birth.
On New Years Eve several groups of children, but mostly young men were celebrating a popular custom called Plugusorul, a ritualic custom regarding wealth in the coming year. It was the time for a recital and a show with lots of movement and sounds marked by the noise of the whips and of the bells vividly played by them.
On the Eve of Thelfth Night, herds of young boys used to come to those houses where there were unmarried girls . They used to take the girls by the waste and to raise then and to sing them.
A magic moment was that of Saint Basil. Towards midnight, the village musician used to play a tune dedicated to this event. He used to come by the lit windows and to ask : „Are you asleep ?” It was a moment we were all looking forward to. Then the lamp was raised and the musician used to start his recital, accompanying his wife with a beautiful voice, on the violin.
At the end of his comments, the septuagenarian poet H.B sadly added: „I’m afraid these moments of communion and of transcendent emotion, both from a social and a familiy point of view are losing their value each and every day in favour of a time dedicated to pragmatism, which has managed to deprive us of our spirituality.”
The septuagenarian journalist’s, M.B. memories about Cristams are closely connected to a close realtive’s arrest by the Security forces: „In 1949, on Christmas Eve „aunt Mary”, my father’s sister knocked on our door. She was holding in her arms our cusin Nick, who was two years old. In four month’s time she was going to have another baby. She spoke to my parents: „Georgeta, Petrică I’ ll stay with you. An hour ago they arrested Simon, because he did not give up the worshops”. Simion Voicu, her husband used to have two workshops in Campina with 3 emplyees. Both workshops were called To Voicu’s, one of the was a shop for vulcanization, the other one was a Foto workshop. In the summer of 1948 the main means of production were nationalized. For a while, due to the fapt that his means of production were not quite main ones, uncle Simion, with the support of a rebel employee from the Mayor House, managed to escape his workshops from being confiscated. The then authorities informed him that he must comply with the law. Then they threatened him. A while his influence friend in the Mayor House helped him get away with it. In 1950, on Chistmas Eve, Simion Voicu was arrested. They did not trial him. The site for the channel Danube-Black Sea had barely strated. This is where he was sent for re(education) and requalfication. This is where he worked till 1955, when the works to the Blue High Way stopped. Six moths lated, Simion Voicu died „free”. He was only 52. God had helped him see his second son.
I have not forgotten the Cristmas in 1949 since it was the first time I celebrated Chistmas also with other people apart from my parents.
Sad memories from the Communist Times are also those of the Bucharest inhabitant AA. He tresures back in his mind his father’s fears, who as both Party Member and Army Colnel, that someone may find out that Cristmas was celebrated in his house ( or even in the houses of his relatatives in the countryside). Women’s memories are even more vivid. DC aged 70 remembers the winter times of 1952-1954, when its rich family in Transilvania was deported to Moldavia and when she was senteced to forced labour in a factory. Another lady in Contanta, remebers that in 1949, the herd of singers to which she used to be part, was attacked by a group of comunist atheists who beat them and took all their money.
Unforgettable memories also for the septuagenarian writer I.B. : the carols taught by their eleders late at night, the apples taken out of the hay, kept hidden by their parents and their grandparents, and the writer’ s comments on the rich Cristmas meals even in poor families and also on gypsies’ participation to carols together with Romanian singers.
The young subjects rememeber the Cristmas tree, the ornaments in the fir tree, the carols in winter evenings, the Chistams meal in the family, singing Plugusorul, the fun they used to have in Childre’s village, the charm of the night before the New Year. Some would link the memories of the winter celebrations to the carols concerts, trips to the mounting and winter sports, the first time on skies, either in Cheia in the Mid Carpathians.
As final coments from both groups of subjects: winter celebrations seem to be the most beautiful ones around the year. The young ones say that „snow increses the charm”. A charm taht is in part diminished by the commercial histeria, bad taste and Kitch that have proliferated lately.

****************
12. Conclusions
****************

A few conclusions are compulsory at the end of this research:

1. 1. In Romania there some valuable, genuine folk areas where ancient religious and secular traditions have been treasured. Taking into account the answers provided by the subjects, the most significant areas are: Maramureşul, Sibiul, Munţii Apuseni, Argeşul, Prahova, Moldova, Bucovina.
2. Rural areas treasure intact these traditions. Unlike these, the urban areas, covered by the commercial fever, by standardization and by taking over without a critical attitude all sorts of clisees, have turned these traditions into cosmopolite ones, governed by kitch. Out of spiritual celebrations theu have turned into bely celebrations, dominated by thoghtsless buying, the secular display, even ostentiously of acumulated wealth.
3. the subjects over 70s treasure in their memories the elements of beauty of these traditions, which also coincide with the Paradise Lost of Childhood. Quite often, the childhood memories are filled with fears or traumas from the communist period, includig episodes of deportation, forced labour, arrests aso. On the other hand, they are a proof of Romanian people’s silent resistence to boshevic attitudes and efforts to wipe out memories and identities.
4. Young people, althou took part in a considearble proprtion even in unfolding the research did not provide elements that could prove how profound such celebrations are. Althogh it is obvious that they part from the tradtion, customs, folklore, the battle may not be lost, yet. In the country side, it is still vivid and it is a spiritual shield for eternity. Therefore, we think that Lucian Blaga, a poet and a philosopher ever more famous aboroad, was entitled to say that: „Eternity was born in the countryside.” Young generation’s attachment to these events is genuine, accent being placed on the united family, not on a divided family.
5. the elderly, although more difficult to be interviewed, have brought to life the link between memories and the present, as a link between generations. Due to the professional involvement of the persons unfolding the investigation (philologists with high education and a gift for research) among the respondents have been involved some writers (novelists, poets), historians, professors, journalists who provided relevant and touching information about the phnonmenon under investigation.
6. Special linguistic elements regarding food customs and carols have been brought to light by the investigation. Thus, old forms of verbs, names of foods and of magic rituals are a proof of the ancient tradition of the Romanian people, as a special civilization, specific but also harmonious with other people on the continent. To disregard Romanian culture and civilization would be the equivalent of a painful loss for the European spiritual heritage.

Dr. Georgeta Adam
Association of Women Journalists from Romania-Ariadna