vineri, 8 august 2008

APEL ÎN SPRIJINUL CELOR CARE APĂRĂ FRONTIERELE LIMBII ROMÂNE

APEL ÎN SPRIJINUL CELOR CARE APĂRĂ FRONTIERELE LIMBII ROMÂNE

,,Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie, apropiaţi-vă de sufletele noastre, ridicaţi-le până unde poate vrednicia şi conştiinţa voastră trează. Aşa Vă vrem!’’ le spunea în cuvântul de întâmpinare participanţilor la al V-lea congres învăţătoresc din 5-7 august 1923 ţinut la Arad N. Cristea în numele învăţătorilor arădeni.



Congresul Naţional al Învăţătorilor din România şi al Învăţătorilor Români de peste Hotare va avea loc în 6-7 septembrie 2008 la Palatul Parlamentului. Congresul se desfăşoară sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi al Camerei Deputaţilor. Contăm pe prezenţa la eveniment a conducerii celor două camere ale parlamentului, a Primului Ministru, a comisiilor de învăţământ şi a comisiilor de politică externă ale parlamentului si a europarlamentarilor care reprezintă România la UE şi CE.
La congres, pe lângă 550 de învăţători din toate judeţele României vrem sa fie prezente şi 50 de cadre didactice de etnie română din Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Timoc, Banatul Sarbesc.
Pana in prezent nu am lansat invitatiile pentru colegii de peste hotare fiindca nu avem inca asigurata finantarea cazarii si mesei lor pentru 2 zile si cheltuielile de transport. Ar fi deprimanta o neparticipare a lor fiindca Congresul se cheama si al Invatatorilor Romani de peste Hotare. Conform statutului nostru avem o structura in care fiecare comunitate de peste hotare isi delegă reprezentanti. Ar fi dezolant ca dupa ce s-au inscris la noi in asociatie sa nu ii avem intre noi pe reprezentantii acestor colegi care traiesc in alte state dar APARA FRONTIERELE LIMBII ROMANE la cel mai important eveniment.
Medalia de aur (înregistrată la Banca Naţională) acordată Congresului Învăţătorilor în 2006 a fost dată în păstrare până la viitorul congres învăţătorilor români din Tiraspol-Transnistria. Aceşti învăţători din Transnistria au făcut suprema dovadă a ataşamentului faţă de şcoala românească. Au apărat-o la propriu de armata, poliţia şi autorităţile separatiste, au suferit agresiuni fizice şi morale, au făcut şcoală fiindu-le tăiată apa şi curentul luni de zile, au convins elevii şi părinţii că limba nu se păstrează fără sacrificii. În timpul conflictului armat au fost învăţători şi elevi ucişi pentru că mergeau la şcoala cu tricolor românesc. DACA NU SE GĂSESC RESURSE ACEŞTI COLEGI NU VOR FI PRINTRE NOI şi deci NU VOM AVEA LA CONGRES NICI MEDALIA DE AUR A CONGRESULUI NOSTRU.
Cei doritori sa sprijine participarea la congres a acestor colegi din comunitatile amintite pot depune cat cred de cuviinta prin ordin de plata sau mandat poştal în contul IBAN RO32CECEAR0137RON0355948 al Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania (cod fiscal 23564572). deschis la CEC Bank Arad (sucursala CEC Bank Arad are adresa Arad B-dul Revolutiei nr.5-7 cod postal 310139) –cu specificatia ,,pentru cadrele didactice de peste hotare,, sau pot sa ne solicite sa achite direct atunci in Bucuresti cheltuielile pentru unul/unii oaspeti sau o delegatie intreaga.
Informatii suplimentare la vioreldolha@yahoo.com ; 0723259290 ; 0744195155


Viorel Dolha
presedintele Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania

ASOCIAŢIA GENERALĂ A
ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA
str. Mucius Scaevola nr.9, Arad, cod fiscal 23564572,
cont CEC Arad cod IBAN RO32CECEAR0137RON0355948
TEL 0357407799, 0744195155, 0723259290 fax 0257282441 didactic@rdslink.ro ; vioreldolha@yahoo.com
www.aiarad.ro www.invatator.org

Niciun comentariu: