vineri, 25 iulie 2008

Conferinta internationala Calitate – Inovare – Integrare Europeana, 18-20 septembrie 2008, Sibiu

In perioada 18 – 20 septembrie 2008, Sibiul va fi gazda primei editii a Conferintei Internationale Calitate - Inovare - Integrare Europeana, eveniment organizat de catre Academia de Studii Economice din Bucuresti, in colaborare cu Universitatea Erlangen – Nuremberg din Germania, Universitatea Tehnica din Viena si Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.

Conferinta Internationala Calitate –Inovare - Integrare Europeana, la prima sa editie, isi propune sa reuneasca intr-un amplu schimb de experienta, personalitati din mediul academic, cercetatori, doctoranzi, consultanti si oameni de afaceri din intreaga lume.

Obiectivul principal al Conferintei il reprezinta stabilirea unor conexiuni intre reprezentantii mediului academic si specialistii din practica economica, implicati in managementul calitatii si inovatiei, cu interese interdisciplinare in domeniul afacerilor si integrarii europene si cei preocupati de cele mai recente orientari privind: standardele europene de excelenta in afaceri, antreprenoriat, inteligenta organizationala si dezvoltarea competitiva, proprietatea intelectuala, managementul intreprinderilor in context multicultural, sistemele integrate de management calitate – mediu – securitate, dezvoltarea durabila.

Vor fi, deasemnea, dezbatute problemele actuale de interes privind dezvoltarea Comunitatii Europene, ocazie cu care se va reflecta la evolutia procesului de integrare europeana, precum si asupra dinamicii generate de aceasta evolutie.

Lucrarile conferintei se desfasoara in plen si pe sectiuni paralele, cu prezentari academice si practice, precum si ateliere de lucru dedicate mediului de afaceri, referitoare la urmatoarele teme: 1) Imbunătăţirea sistemului de evaluare a performanţelor întreprinderilor mici şi mijlocii din România, în relaţie cu modelul european de management al calităţii; 2) Managementul strategic şi operaţional al organizaţiilor în contextul globalizării economiei; 3) Inovaţia deschisă: Ce şi de ce? Soluţii posibile pentru mediul economic din România.

De altfel, conferinta se doreste a fi un prilej excelent de socializare, alaturi de o incursiune in cultura locala pentru participantii directi la lucrarile conferintei. Cei care opteaza pentru participarea cu lucrari pe temele generoase ale conferintei vor avea oportunitatea unui network academic si profesional publicistic de inalta tinuta.

Lucrarile pot fi depuse online pina la data de 28 iulie 2008, confirmarea acceptarii acestora facandu-se pana la data de 8 august a.c. Inscrierea participarii Dvs. la Conferinta Internationala Calitate – Inovare - Integrare Europeana se poate face pina la data de 1 Septembrie 2008, prin accesarea adresei de website a acesteia: www.qiei2008.ase.ro

Evenimentul este sponsorizat de catre Remtours Travel Agency din Romania, beneficiind de urmatoarele parteneriate media: Postul de Radio Romania Actualitati, Revista “Calitatea –acces la succes” din Romania si Societatea Romanca din Marea Britanie.


Secretariatul Stiintific al Conferintei Calitate-Inovare-Integrare Europeana, Sibiu, 18-20 septembrie 2008
Contact : conferenceqiei2008@yahoo.com

Consemneaza pt Societatea Romanca
Ovidiu Lapusneanu.

Niciun comentariu: